2015.02.21_alice.udrea_261
Alice Udrea – Fondatorul proiectului Touristry.ro

Specialist in turism: “Este in continuare o foarte mare cerere pentru destinatiile din Grecia, dar turistii trebuie sa fie pregatiti sa aiba cash, din cauza restrictiilor bancare”

Grecia, Spania, Italia, dar si destinatii cum ar fi Iordania sau Malta sunt la mare cautare in perioada concediilor de vara. Ofertele variaza intre cateva sute si putin peste 1.000 de euro pentru o saptamana petrecuta departe de grijile familiale si de sarcinile de serviciu. Relaxarea si distractia sunt accesibile insa si celor care nu-si permit o vacanta in afara tarii. Litoralul romanesc, dar si cel de la vecinii bulgari asteapta si acum turisti cu preturi si servicii adaptate nevoilor si buzunarelor fiecaruia. Iar pentru cine vrea un bronz mai bun si de lunga durata, atunci o baie de soare la munte este solutia ideala. Despre destinatiile preferate de romani in aceasta vara, dar si despre cum se imbina turismul cu actele caritabile a vorbit Gabriel Tudor cu specialistul in turism Alice Udrea.

Gabriel Tudor (Asociatia “Salveaza o inima”): Suntem in perioada concediilor, cand multi dintre noi vrem sa schimbam decorul, macar pentru cateva zile. Ce ne recomandati in aceasta vara, destinatii interne sau externe?

Alice Udrea (Fondatorul Turistry.ro, specialist in turism): Pentru a putea sa va fac o recomandare care sa corespunda nevoilor, in general este indicat sa primesc putin mai multe informatii despre ceea ce au nevoie turistii nostri, precum: ce activitati ii atrag, alaturi de cine vor calatori, ce destinatii au vazut si unde ar dori sa revina, eventual o suma aproximativa pe care doresc sa o aloce acestui concediu. Exista o multime de destinatii frumoase, insa fiecare se potriveste unei anumite tipologii de turist sau unui anumit moment din viata sa. Astfel, Bulgaria si Turcia, cu programe all-inclusive, sunt preferate de familiile cu copii din motive precum: facilitati gen aqua-park, programe diverse pentru copii, transport rapid, inclusiv cu masina sau cu avionul (se ajunge in doua-trei ore). Tot pentru familiile cu copii se recomanda sejururi in zona Valencia, unde exista resorturi dedicate, cu activitati distractive, aqua-park-uri sau diverse spectacole. si in Malta exista facilitati pentru copii, precum parcuri marine unde pot inota cu delfinii, Satul lui Popeye Marinarul, Aquarium si asa mai departe. Daca tot vorbim de destinatia Malta, pentru o alta categorie de clienti, impreuna cu Insulele Gozo si Comino reprezinta o destinatie recomandata pentru toate varstele, deoarece acolo poti gasi combinatia perfecta de obiective turistice de insemnatate istorica, plaje diverse, activitati sportive, nightlife cu cluburi de renume, zone izolate pentru escapade romantice.

Daca vorbim de preturi, care pachet turistic e mai convenabil, un sejur intr-o statiune autohtona sau intr-una din strainatate?

Aici este o problema foarte mult disputata si chiar zilele trecute am avut o discutie in acest sens cu o prietena si am facut impreuna o analiza. Depinde la ce tip de vacanta ne referim. Daca e sa discutam despre perioada de vara si sa comparam costurile unui concediu pe litoralul romanesc cu unul din strainatate, vom ajunge la concluzia ca avem costuri similare sau este chiar foarte posibil ca in Romania sa ne coste mai mult. O noapte de cazare cu mic dejun la un hotel de clasa medie intr-o statiune precum Mamaia sau Venus costa aproximativ 350 de lei pe noapte. Pentru 7 nopti vom plati in jur de 2.500 de lei, adica undeva la 550€. Pentru o vacanta in Grecia, un pachet cu bilet de avion si cazare e in jur de 700€ la care se mai adauga mesele, in functie de bugetul fiecaruia. La varianta de Romania, care costa in jur de 550€ doar sejurul cu micul dejun, daca adaugam transportul si mesele cam tot acolo ajungem. Daca alegem un pachet de Turcia all-inclusive, aici pachetele incep de la 1.000€ si nu mai exista alte costuri decat pentru excursiile optionale. Daca e sa comparam alte destinatii pe zona de munte, intr-adevar, atunci vara la munte in Romania poate fi putin mai ieftin si ajungem sa platim pentru un sejur de 7 zile cu mic dejun la un hotel sau o pensiune de 3-4 stele in jur de 250-300€.

Care sunt cele mai cautate destinatii turistice, vara aceasta?

In destinatiile preferate se includ cele amintite mai devreme plus vacantele in Grecia, cu un foarte bun raport calitate-pret, activitati diverse, plaje spectaculoase, meniuri bune la taverne si la preturi rezonabile; pachete charter de Spania, pe zona Arhipelagului Canarelor, Arhipelagului Balearelor; Portugalia, pe zona Algarve sau Arhipelagul Azorelor; Italia, pe zonele de Sicilia, Napoli, Toscana; Iordania intra din septembrie in oferte cu niste chartere destul de frumoase. Ni se cere si un tur al castelelor din Germania, circuite in tarile nordice sau vacante pe yachturi in grupuri mici.

Vorbeam mai devreme de Grecia. S-a schimbat ceva odata cu situatia dificila in care se afla tara?

Din informatiile pe care le detin eu de la colegii de breasla si tour-operatori, a avut loc o usoara scadere a cererii in perioada referendumului, pana in momentul in care s-au linistit putin apele acolo. Ulterior totul a revenit la normal si este in continuare o foarte mare cerere pentru destinatiile din Grecia. Tarifele nu s-au modificat considerabil, au ramas cam aceleasi anuntate si promovate la inceputul sezonului. Singurul impediment care ramane este restrictionarea platii cu cardurile si limita de retragere de numerar de la bancomate, ceea ce inseamna ca turistii trebuie sa fie pregatiti cu cash.

Statiunile de pe litoral sau cele de la munte… Care se bucura de cel mai mare succes (ca grad de ocupare)?

Pe litoralul romanesc, anul acesta Mamaia continua sa fie in top, atat in week-end-uri, cat si in timpul saptamanii. Chiar am avut perioade in care nu am mai gasit locuri disponibile in orice tip de hotel, la orice categorie. Statiunea Venus a inceput sa revina in atentia turistilor, cu o placuta surpriza a unor hoteluri proaspat renovate integral si cu facilitati chiar de 4 si 5 stele. La munte continua sa aiba succes binecunoscutele statiuni Bran-Moeciu, Sinaia, Predeal, Azuga. Daca ne referim si la iarna trecuta, a inceput sa se dezmorteasca si zona Voineasa, Obarsia Lotrului datorita partiei Transalpina.

Daca vorbim de litoral, in ultimii ani Bulgaria era atractia numarul 1 a turistilor romani. Se mentine aceasta preferinta sau ne multumim si cu plajele Marii Negre?

Aici situatia e impartita, in sensul ca Bulgaria continua sa fie o destinatie de litoral foarte solicitata de romani si o foarte buna alternativa pentru litoralul romanesc, pentru ca are mult mai multe hoteluri, resorturi cu program all-inclusive, dar anul acesta si litoralul romanesc este foarte solicitat.

Cum se prezinta industria turismului romanesc acum, comparativ cu anul trecut?

Turismul in Romania este in crestere. A crescut circulatia turistica, au aparut noi investitii in unitati de cazare sau renovari importante, au renascut statiuni precum Venusul de pe litoral, orase precum Clujul au explodat pur si simplu din punct de vedere turistic in acest an, datorita evenimentelor organizate cu ocazia obtinerii statutului de Capitala Europeana a Tineretului. Din pacate, constat ca mai avem inca mult de lucru pe partea de servicii, relatii cu clientii, colaborarea intre operatorii de turism (hoteluri, agentii, tour-operatori) si in special pregatirea personalului specializat.

In parteneriat cu Asociatia „Salveaza o inima” organizati o tombola speciala in care sunt inscrisi automat cei care doneaza bani pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi. Castigatorii vor fi premiati cu un sejur in doua statiuni romanesti. Despre ce este vorba si care sunt atractiile turistice de acolo?

Prin proiectul „Vacanta pentru un suflet generos”, initiat in parteneriat cu Asociatia ”Salveaza o inima” si Plus Communication, premiem prin tragere la sorti unul sau mai multi donatori din lista noastra pe care o avem in platforma. Castigatorii vor beneficia de un sejur gratuit la un hotel de lux din Romania. Momentan ni s-au alaturat trei hoteluri din Predeal si unul din Bacau. In ceea ce priveste atractiile turistice pentru cei care isi vor petrece sejurul in Predeal, exista mai multe trasee montane pentru drumetie, cum ar fi Predeal-Cioplea-Susai, dar se pot deplasa si pe zona Valea Prahovei pe o raza de 10-20 de kilometri si pot vizita Castelul Cantacuzino din Busteni, Castelul Peles sau Stana Regala din Sinaia. Cei care au castigat week-end-ul la Bacau, se pot bucura de sedinte de echitatie la centrul care apartine hotelului, iar ca obiective turistice in zona pot vizita: Lacurile Bacau 1 si 2, Lacul de acumulare Garleni, Manastirea Casin si Observatorul Astronomic din Bacau, Ruinele Curtii Domnesti sau, la o distanta de o ora de mers cu masina, pot vizita Salina Targu-Ocna sau Rezervatia Naturala Perchiu.

Care este scopul proiectului initiat in parteneriat cu Asociatia ”Salveaza o inima”?

Prin proiectul nostru – „Vacanta pentru un suflet generos” – si prin „cadourile” pe care le facem donatorilor, speram ca va creste exponential numarul persoanelor care vor dona si astfel va creste si numarul de copii pe care noi incercam sa ii ajutam oferindu-le o noua sansa la viata. Acest proiect, realizat in parteneriat cu Asociatia “Salveaza o inima” si Plus Communication, face apel si la suportul operatorilor din turismul romanesc, care printr-un mic gest si cu putina implicare ar putea sa ajute foarte mult in aceasta campanie umanitara.

Alice Udrea activeaza in domeniul turismului de mai bine de 11 ani. A absolvit Facultatea de stiinte Economice din cadrul Universitatii „Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca, specializarea Turism, un master la Facultatea de Comert din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, specializarea „Business in turism” precum si mai multe cursuri de specializare in turism si formator. In prezent, ocupa functia de manager al unei agentii de turism in Bucuresti, agentie situata in topul primelor 30 din Romania dupa cifra de afaceri. A lucrat in domeniul hotelier si a condus o firma de consultanta in managementul hotelier, care a asigurat servicii de vanzari si marketing externalizat pentru unitati din Romania si Austria. Anul acesta a lansat Touristry.ro, un blog destinat celor care isi doresc o sursa buna de inspiratie pentru vacantele lor, dar si celor care lucreaza in turism si vor sa fie la zi cu evenimentele din aceasta industrie iar ocazional sustine seminarii, cursuri si training-uri in turism. Nu in ultimul rand, Alice Udrea este coordonatorul proiectului national „Vacanta pentru un suflet generos”, organizat in parteneriat cu Asociatia “Salveaza o inima” si Plus Communication.

Asociatia “Salveaza o inima” a fost infiintata pe data de 17 decembrie 2012, si isi doreste sa reuneasca sub acelasi acoperis un numar cat mai mare de profesionisti din diferite domenii, oameni bine pregatiti si motivati, oameni de bine, oameni simpli, cinstiti si onesti, oameni care cu suflet si dedicare pot ajuta in campaniile si proiectele noastre si astfel impreuna sa ne atingem scopul final de a lasa copiilor nostri o mostenire valoroasa, marturie a faptului ca noi oamenii, comunitatea in ansamblul ei, suntem tot ce trebuie si suficient pentru ca lucrurile sa mearga intr-o directie buna.