Sentimentul pe care il simtim atunci cand suntem exclusi la locul de munca provoaca o reactie cerebrala asemanatoare durerii fizice, deoarece creierul uman este un organ social, arata un profesor american, in urma unui inedit experiment social realizat la Universitatea din California.
Aceste afinitati intre colegi, la locul de munca, sunt inevitabile, iar cu cat firmele sunt mai mari, cu mai multi angajati, exista riscul ca un numar din ce in ce mai mare de oameni sa se simta exclusi, neglijati sau chiar respinsi, aspecte care ii afecteaza emotional si le pot scadea semnificativ randamentul profesional.
Lorand Soares Szasz, unul dintre cei mai cunoscuti traineri din Romania, care a adunat peste 140.000 de participanti la cursurile sale de crestere a afacerilor, afirma ca excluderea unor colegi din grupuri de lucru se realizeaza, in putine cazuri, din rea vointa sau concurenta, iar de cele mai multe ori suntem exclusi de colegi din lipsa de comunicare. De aceea, reactia premergatoare sentimentului de frustrare poate avea baze nefondate, iar colegii o vor interpreta ca una agresiva si nesabuita.
In opinia specialistului, relatiile echilibrate la birou pot sa fie construite daca urmam cativa pasi simpli:
- Sa constientizam reactiile celor din jur pe care le asociem unor traume ca sa evitam transformarea unor gesturi banale in adevarate certuri. “In fiecare zi trecem prin sute de stari cauzate de asocierile pe care le facem in mintea noastra. E important sa stim ce trezeste in noi teama sau furie si, mai departe, sa nu alimentam ganduri nefondate”, afirma Lorand Soares Szasz.
- In momentul in care la munca simtim ca se creeaza grupuri si discutii care scad productivitatea, e important sa spunem ce avem pe inima. “La noi, in companii, ca sa incurajam feedback-ul si transparenta, facem saptamanal un joc interesant – WIFLE (what I feel like expressing – ce am pe inima) in care fiecare coleg spune ce are pe inima in saptamana respectiva. E esential sa nu lasam sentimentele negative sa ne macine la locul de munca”, crede specialistul.
- Sa realizam teambuilding-uri. “Nici nu ne imaginam cat de multe putem sa observam la colegii nostri prin joc. Iubesc teambuilding-urile, nu teamdrink-urile, pentru ca imi dau sansa sa imi observ angajatii, sa le vad punctele tari si vulnerabilitatile. Ce e frumos la teambuilding-uri e faptul ca, prin crearea de echipe care se lupta pentru victorie, reusesti sa pui colegii intr-un context interesant care ii va face sa constientizeze puterea echipei si valoarea celui de langa el”, conchide trainerul Lorand Soares Szasz.
Lorand Soares Szasz este unul dintre cei mai apreciati traineri romani – a fost desemnat, de doua ori consecutiv, cel mai bun speaker din Romania in cadrul Business Days. Lorand inspira mii de oameni in fiecare luna la seminariile si workshopurile sale, dar si online, pe Facebook si pe blog, in cadrul unei comunitati de peste 190 000 de membri. Anul trecut, in urma unui studiu facut de specialisti HR pe una din companiile sale, a primit distinctia ,,Management de 5 stele” pentru modul de comunicare dintre management si echipa.