In fiecare an, sute de mii de copii se nasc cu unul sau ambele picioare deformate. Afectiunea se numeste „varus equin”, apare din cauze deocamdata incerte, iar lasata netratata poate provoca infirmitatea pacientilor. Din fericire, poate fi corectata cu succes printr-o metoda imaginata de doctorul spaniol Ignacio Ponseti. Tratamentul este realizat si la noi in tara, de o echipa de profesionisti ai Spitalului Monza.

Unul dintre ei este medicul ortoped Alexandru Thiery, care a stat de vorba cu reporterul Asociatiei “Salveaza o inima”, Gabriel Tudor.

Gabriel Tudor (Asociatia „Salveaza o inima”): Sunteti un medic foarte apreciat. Pe internet, o multime de oameni au numai cuvinte de lauda la adresa dumneavoastra si va recomanda atat pentru profesionalism, cat si pentru faptul ca oferiti speranta si incredere celor care va cer ajutorul. Cum ati ales sa practicati aceasta meserie?

Doctorul Alexandru Thiery (Spitalul Monza din Bucuresti): Daca imi aduc bine aminte, cand eram in gimnaziu vroiam sa ma fac arhitect. Tatal meu era arhitect. Cred ca parintii isi doreau foarte mult sa fiu doctor si au tot incercat sa ma descurajeze in ideea arhitecturii. La un moment dat, ca sa scap de bataia de cap, am facut o intelegere cu parintii mei: daca la examenul de treapta a doua o sa iau o nota mai mare la matematica – si eram convins ca asa se va intampla – voi face arhitectura; daca o sa iau o nota mai mare la fizica, voi face medicina. Ei bine, ghinion, am luat o nota foarte mare la fizica si atunci, asta fiind intelegerea, am respectat-o. Dar n-am stiut ca o sa-mi placa meseria asta. In anul II de facultate eram hotarat sa renunt la medicina, sa ma apuc de orice altceva. Primii doi ani au fost groaznici. Veneam dintr-un liceu unde avusesem niste profesori care si acum in mintea mea sunt niste modele de dascali si am ajuns in facultate unde lucrurile au fost cu totul altfel. N-am regasit rigoarea academica pe care o asteptam, n-am vazut niciun pic de bunavointa din partea profesorilor, incepusem sa urasc facultatea si voiam sa renunt. Nu stiam cum sa-i spun mamei mele, tatal meu murise intre timp, si tot gandindu-ma cum sa-i spun, am inceput anul III si am avut o sansa uriasa: in stagiul de Semiologie Medicala de la Spitalul Panduri am avut niste asistenti universitari si niste profesori extraordinari. In momentul acela mi-am dat seama ca medicina poate fi foarte frumoasa si, dupa cateva luni, mi-am redescoperit calea si de atunci fac lucrul asta. Specialitatea nu am ales-o intamplator. La rezidentiat, examen-concurs extrem de dificil, locurile la specialitati se ocupa in functie de medie. Primul de pe lista poate alege orice, iar spre final alegi ce mai ramane. In pozitia in care eram pe lista erau cateva specialitati de tip urologie, neurochirurgie, chirurgie toracica, ortopedie de adulti si ortopedie pediatrica. N-as fi vrut sa fac neurochirurgie sau chirurgie toracica, nici urologie si am zis ca ortopedia suna bine. A urmat sa aleg intre copii sau adulti. M-am gandit ca in saloanele de copii miroase intotdeauna mai frumos ca in saloanele de adulti. Deci, alegerile in viata nu sunt intotdeauna foarte rationale, dar se intampla sa te ajute Doamne-Doamne sa nimeresti ceva ce ti se potriveste.

Au trecut 9 ani de cand sunteti specialist in ortopedie pediatrica. Spuneti-mi cat de frecvente sunt problemele ortopedice la copii?

In functie de palierul de varsta sunt diverse afectiuni. La nou-nascut, afectiuni grave, destul de frecvent intalnite sunt: piciorul varus equin si displazia luxanta de sold. La varste ceva mai mari sunt: maladia Legg-Calve-Perthes, epifizioliza, deformarile de coloana – care cel mai frecvent se manifesta la varsta adolescentei. Scoliozele cu debut precoce apar la varsta foarte mica, iar malformatiile congenitale de coloana se diagnosticheaza in general la foarte putin timp dupa nastere.

Ce inseamna „varus equin”?

Piciorul varus equin sau piciorul stramb congenital reprezinta o displazie de dezvoltare a piciorului, adica nu este o malformatie pentru ca defectul nu survine in perioada de dezvoltare embrionara, ci in perioada de dezvoltare fetala. Altfel spus, celulele sunt normal formate, au o structura normala, dar asezarea lor in tesuturi este aberanta, ducand la o contractilitate a tesuturilor de pe partea postero-interna a gambei cu rasucirea piciorului spre interior. In engleza este numit „clubfoot”. „Club” inseamna crosa de golf. Arata ca o crosa de golf si este la fel de rigid. Piciorul varus equin este rigid fata de varusul postural care este flexibil. Asta face diferenta intre cele doua lucruri care se trateaza si au o evolutie complet diferita.

Cum se pune diagnosticul si cat de repede?

Diagnosticul poate fi antenatal, in general in saptamana 22-24, la o ecografie de morfologie fetala. In mainile unui ecografist cu experienta diagnosticul nu este foarte complicat, dar nu este 100% sigur. Intotdeauna in consultatiile antenatale le spun viitorilor parinti ca vom avea nevoie de confirmare postnatala si ii sfatuiesc sa nu intre in panica pentru ca ar putea sa nu fie varus equin si chiar daca este, tratamentul este simplu si eficient. Se poate pune diagnosticul postnatal, daca nu s-a pus antenatal. Este foarte simplu: vezi piciorul, pui mana pe el, vezi ca este rigid, este varus equin.

Se cunoaste cauza aparitiei piciorului deformat la copil?

Se studiaza foarte mult cauzele aparitiei. Exista un numar de gene care sunt implicate, dar trebuie sa se stranga mai multe din acele gene la copil pentru a face boala. Va dau un exemplu: daca unul dintre frati are varus equin, riscul ca urmatorul nascut sa aiba varus equin este de doar 3%. Daca in burtica mamei sunt doi gemeni univitelini, adica identici, si unul are varus equin, riscul ca si celalalt sa aiba este de 30 si ceva la suta. Sunt incriminati si factorii posturali, dar cu siguranta este o boala care are o componenta genetica, dar asta nu inseamna ca trebuie neaparat sa o aiba parintii. In momentul de fata cred ca sunt cunoscute 6 gene care impreuna determina aparitia bolii.

Apare ca o anomalie de sine statatoare sau in conjunctura cu alte afectiuni ori ca o consecinta?

In marea majoritate a cazurilor este o afectare uni- sau bilaterala, adica poate fi afectat un picior sau ambele picioare. Poate fi asociata si in sindroame si sunt cateva care in mod curent asociaza piciorul varus equin: artrogripoza (Arthrogryposis multiplex congenita) asociaza picior varus equin in marea majoritate a cazurilor, si este extrem de dificil de tratat, cu multiple recidive de-a lungul primei copilarii. La fel in mielomeningocel putem avea, in Trisomia 21 (sindromul Down), sindromul Larsen, sunt destul de multe sindroame rare in care poate aparea piciorul varus equin.

Cum se trateaza?

Tratamentul in acest moment este simplu, rapid si eficient. A trecut foarte mult timp din momentul in care Ignacio Ponseti a imaginat tratamentul cu gipsuri pentru varus equin pana cand acest tratament a devenit standard pentru boala. Spun „standard”, desi statisticile arata ca nu mai mult de 30% din nou-nascutii cu varus equin la nivel mondial beneficiaza de tratament Ponseti, desi este cea mai simpla si mai ieftina dintre toate modalitatile de tratament posibile. In 1946, Ignatio Ponseti a inceput sa studieze la Universitatea din Iowa aceasta boala, in 1964 a publicat primul articol despre tratamentul prin imobilizari gipsate succesive, dar lumea medicala probabil nu a inteles nimic din ce a citit pentru ca multa vreme piciorul acesta a fost operat prin chirurgie circumferentiala, care duce la niste rezultate modeste pe termen lung. De-abia in anii ’90, prin aparitia internetului si prin diseminarea informatiei intre grupurile de parinti cu copii cu varus equin, s-a aflat ca la Universitatea din Iowa sunt cativa doctori care reusesc sa obtina rezultate excelente in tratamentul acestei boli si incet-incet metoda Ponseti s-a raspandit la nivel mondial. In ce consta tratamentul: sunt cateva gipsuri succesive – in general 4 sau 5 – cu durata intre 5 si 7 zile (mai putin de 5 zile nu sunt eficiente, mai mult de 7 zile e cam mult pentru piciorul unui nou nascut). Aceste gipsuri corecteaza gradual deformarea, dinspre rotatia interna in care este piciorul il duc spre rotatia externa maxima. Dupa aceste 4-5 gipsuri, trebuie facuta o mica interventie chirurgicala numita tenotomie percutana de tendon ahilean. Eu o fac cu anestezie locala si cred ca asa este cel mai eficient, dar sunt colegi care o fac cu anestezie generala. Dupa aceasta tenotomie se mai pune un aparat gipsat pentru inca trei saptamani. Tratamentul nu s-a terminat in momentul in care se scoate ultimul gips, ci responsabilitatea trece la parinti. Ei vor trebui sa monteze o orteza pe piciorul copilului pana la varsta de 4 ani. In primele 3 luni de la terminarea gipsurilor, orteza va fi purtata 22-23 de ore din 24, iar dupa aceste trei luni, orteza va fi purtata in timpul somnului de noapte, dar si al celui de zi (copiii mici dorm si in timpul zilei). Aceasta orteza – numita orteza de abductie a piciorului – e reprezentata de doua ghete puse pe o bara, rotate extern una fata de cealalta pentru a mentine piciorul in pozitie de maxima corectie. Un picior varus equin ortezat corect pana la varsta de 4 ani are un risc de recidiva de maximum 15%. Un picior neortezat are un risc de recidiva de pana la 80%. Deci, purtarea ortezei face diferenta si este responsabilitatea parintilor.

Cat costa tratamentul?

In spitalele publice este suportat de Casele de Asigurari, insa in privat costa undeva in jur de 4.000 de lei, iar orteza Mitchell Ponseti costa 2.200-2.300 de lei. Din pacate nu este pe lista Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate. Probabil ca ar trebui sa fie introdusa, pentru ca este singura orteza eficienta in prevenirea recidivei la acest picior. Sunt suficiente studii la nivel mondial care arata acest lucru.

In toamna veti opera o fetita de 6 ani din Galati, pe care Asociatia „Salveaza o inima” o ajuta sa stranga banii necesari tratamentului. Elena Petica sufera de „luxatie neurologica de sold drept”. Ce inseamna acest diagnostic si cum poate fi rezolvata problema?

Elena a avut un mielomeningocel, a fost operata la foarte scurt timp dupa nastere de colegul nostru neurochirurg, doctorul Sergiu Stoica, in cadrul Spitalului Marie Curie, cu o evolutie din punct de vedere neurologic excelenta, insa cu un sold instabil, asa cum sunt soldurile neurologice. De ce sunt instabile: exista un oarecare dezechilibru de tonus muscular la acesti copii, indiferent ca au boala spastica sau o boala flasca. Mielomeningocelul este o boala flasca, musculatura este in general moale, soldul devine instabil si incet-incet se luxeaza. Nu este displazia luxanta de sold pe care o stim la nou-nascut, ci soldul se formeaza normal in viata intrauterina, dar incet-incet capul femural se subluxeaza datorita unor forte musculare dezechilibrate. Interventia este o operatie relativ complicata, dar cu rezultate foarte bune, insa la pacientul neurologic exista un risc de recidiva. solduri perfect operate cu o acoperire excelenta a capului femural pot sa recidiveze pentru ca noi, din pacate, nu tratam cauza. Nu avem cum sa o tratam! Acei neuroni prost formati in perioada embrionara nu pot fi inlocuiti si ei nu vor inerva corect musculatura. Noi tratam efectul problemei, iar cauza persista, lucru care ar putea sa duca la recidiva. Totusi, indicatia chirurgicala este certa: un pacient cu luxatie neurologica de sold trebuie operat pentru ca altfel isi va pierde mersul.

Unde va pot gasi parintii care vor sa le tratati copiii?

Ma pot gasi in mai multe locuri. In sistemul public lucrez in cadrul departamentului de Chirurgie Spinala a Spitalului Colentina, iar in sistem privat operez la Spitalul Monza si consult in clinica Recover, pe care eu si sotia mea am infiintat-o in urma cu 10 ani.

Doctorul Alexandru Thiery este medic primar in ortopedie pediatrica. A absolvit cursurile Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, iar pe parcursul rezidentiatului a avut sansa de a invata de la profesori de renume din tari precum Belgia, Franta si Elvetia. A ales sa se supraspecializeze in chirurgia spinala, in special in tratamentul diformitatilor de coloana, dupa experienta lunilor petrecute ca fellow la UZ Gent, unul dintre cele mai mari spitale din Belgia, sub indrumarea unor medici ortopezi de renume in Europa. Ulterior, a invatat cum sa trateze cazurilor severe de scolioza, extrem de frecvente in Romania. Inca din timpul rezidentiatului, dr. Alexandru Thiery a fost preocupat de alternativele la chirurgia piciorului stramb „varus equin”. A invatat de la prof. dr. Alain Dimeglio, pionier in tratamentul piciorului stramb, notiunile de baza ale metodei franceze. Ceea ce i-a schimbat insa viziunea asupra tratamentului piciorului „varus equin” a fost un workshop despre metoda Ponseti, organizat in 2008, la Cluj-Napoca. De atunci, dr. Thiery si echipa lui utilizeaza metoda Ponseti cu rezultate foarte bune, atat in cazurile tratate de la inceput, cat si in cazul recidivelor. Alexandru Thiery este si consilier medical pentru „Pas cu Pas”, asociatia parintilor cu copii cu „varus equin”.

Asociatia “Salveaza o inima” a fost infiintata pe data de 17 decembrie 2012, si isi doreste sa reuneasca sub acelasi acoperis un numar cat mai mare de profesionisti din diferite domenii, oameni bine pregatiti si motivati, oameni de bine, oameni simpli, cinstiti si onesti, oameni care cu suflet si dedicare pot ajuta in campaniile si proiectele noastre si astfel impreuna sa ne atingem scopul final de a lasa copiilor nostri o mostenire valoroasa, marturie a faptului ca noi oamenii, comunitatea in ansamblul ei, suntem tot ce trebuie si suficient pentru ca lucrurile sa mearga intr-o directie buna.