Cel mai probabil, cu totii am fost de cateva ori in viata tinta manifestarilor provenite din invidie sau, de cealalta parte, am invidiat pe cineva. In ambele cazuri, sentimentul de invidie este un mare generator de suferinta. Intr-un sens plastic, individa apare atunci cand ne uitam in “curtea” altuia si simtim furie, tristete si neputinta ca nu avem un anumit lucru, o persoana sau situatia lui.
In opinia psihoterapeutului Laura Maria Cojocaru, atunci cand starnim sentimentul de invidie, adica il exteriorizam, acesta genereaza un efect in lanta de alte sentimente daunatoare pentru sanatatea noastra fizica si psihica, precum: insomnii, stari de anxietate, stari depresive, o furie care ne indeamna la comportamente disfunctionale, in primul rand pentru noi insine.
Mai mult decat atat specialistul considera ca poate fi creionat un portret arhetipal al persoanelor care scot la suprafata mai des decat altele sentimentul de invidie, astfel:
1. Persoanele cu stima scazuta. “Atunci cand o persoana are stima de sine scazuta, nu este impacata cu imaginea ei, cu viata ei, cu fizicul ei, cu cercul de prieteni, cu situatia ei financiara, sociala, relationala etc, au acumulat frustrari in timp, sunt persoane nesigure pe ele, cu incredere mica in propriile forte si ravnesc mereu la ceea ce au altii. Intrucat nu reusesc sa obtina, exista unele persoane care duc invidia la un alt nivel si doresc raul persoanelor din jur despre care considera ca au o viata mai buna”, declara psihologul Laura Maria Cojocaru, presedintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI).
2. Persoanele stapanite de frica. “Acele persoane care experimenteaza stari de teama sistematic, cum ar fi frica de prezent, de viitor, de propria neputinta, frica de a nu fi indepartat, frica de a nu primi acceptare, respect, iubire, sprijin etc. de la cei din jur, sunt mai predispuse sa traiasca mai des sentimentul de invidie. Frica ne impinge la nesiguranta, care pot escalada in frustrari din cauza asa-ziselor nevoi fictive. Persoanele stapanite de frica sunt mereu de parere ca nu au suficient de mult, ca altii au mai mult, dar isi infraneaza pornirile distructive tocmai din … frica: de a nu fi acceptat, de a fi indepartat dintr-un grup etc”, explica psihologul Laura Maria Cojocaru.
3. Persoanele stapanite de lene. “Chiar daca poate parea hilar, dar persoanele lenese traiesc mai des sentimentul de invidie decat alte persoane. Persoanele invidioase nu sunt dispuse sa urmeze caile de dezvoltare si de evolutie pe care le urmeaza cei care au succes in viata, in cariera, in dragoste etc. Cei invidiosi nu sunt dispusi sa plateasca pretul succesului, si anume o doza de efort si de renuntare in anumite momente la un soi de confort, drept pentru care se multumesc doar sa invidieze”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.
Laura-Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI) si presedinte si fondator al Asociatiei ”Generatia Iubire” este Psihoterapeut si Trainer in Programare Neuro-Lingvistica. A studiat natura mintii umane urmand 7 formari profesionale cu abordari diferite – psihoterapie integrativa, hipnoza clinica, relaxare si psihoterapie ericksoniana, psihoterapie de cuplu si familie, psihologie clinica, neuro-programare lingvistica, terapii florale Bach, consultant Panorama Sociala. De peste 8 ani ghideaza oamenii atat in sedinte individuale cat si de grup si organizeaza cursuri si traininguri in Romania, cu scopul de a-i face pe oameni sa-si acceseze si utilizeze la potential maxim resursele interioare.