![](https://pluscommunication.eu/wp-content/uploads/2017/08/HARTA-PLAJA-1-1024x1024.jpg)
Incepand cu sezonul estival 2018, Plaja 3 Papuci din Constanta va deveni prima plaja din Europa realizata pentru persoanele cu dizabilitati. Lucrarile de amenajare au inceput deja, iar pe 29 august 2017, incepand cu ora 11.00, curiosii vor putea admira primele echipamente care vor dota plaja si parcul terapeutic.
Proiectul unic in Europa, initiat de psihologul constantean Adrian Gemanaru, desemnat castigator, in 2017, la World Autism Festival din Canada, pentru implicarea sa sociala, se va intinde pe o suprafata de 22.000 de metri patrati de plaja si va cuprinde mai multe zone terapeutice, atat pentru persoanele cu dizabilitati, cat si pentru turistii care vor sa le ofere o mana de ajutor oamenilor aflati in plin proces de recuperare.
Incepand cu 29 august, Centrul Psihologic “Marea Neagra” – organizatorul proiectului in valoare de 100.000 de Euro – va amenaja deja primele zone din cele 16 disponibile conform schitei de organizare, astfel:
- Pictura pe sticla. Direct pe plaja, va fi amplasat un panou vertical de sticla, care va putea fi pictat de 8 copii in acelasi timp, prin diferite metode: cu pensula, buretele sau chiar cu degetele.
- Padurea de bambus. Va fi instalat un instrument muzical gigant, cu o suprafata de peste 20 mp. Este o adevarata padure de bambus, prin intermediul careia copiii isi vor putea crea propriile melodii doar prin lovirea betelor de bambus.
- Cascada pe plaja. Va fi instalata pe plaja o cascada in marime naturala, iar copiii vor avea sarcina de a gasi cele mai bune solutii pentru ca apa sa reuseasca sa treaca peste toate obstacolele naturale.
- Curcubeul. Perdele colorate din texturi diferite vor fi dispuse in zona de stimulare tactila.
Echipamente terapeutice sunt inspirate dupa un parc celebru din SUA
“Va fi proiectul cu cel mai mare impact adresat persoanelor cu nevoi speciale din Romania din ultimii ani, echipamentele terapeutice sunt inspirate dupa cele din Statele Unite, unde deja exista acest concept interesant de parc terapeutic. Pentru vara 2018, estimam ca peste 200.000 de persoane cu dizabilitati si insotitori ai acestora vor veni sa se bucure de aceasta zona speciala de relaxare. Peste 200 de voluntari din 10 tari din intreaga lume vor asigura buna desfasurare a evenimentelor pe timpul sezonului estival, iar atat intrarea, cat si toate facilitatile acestui sector de plaja, vor fi gratuite. Pana la sfarsitul lunii octombrie, Centrul Terapeutic “Marea Neagra” isi propune sa finalizeze cu succes campania de strangere de fonduri, urmand ca ulterior sa inceapa selectia voluntarilor implicati in proiect. Ne mai despart aproximativ 65.000 Euro pentru ca acest vis sa devina realitate”, declara psihologul Adrian Gemanaru, presedintele Centrului Psihologic “Marea Neagra”.
Parcul Terapeutic „Plaja Dizabilitati” va cuprinde zone de sezlonguri, zone de cearsafuri, spatii pentru terapie prin sport si muzica (meloterapie), cort spiritual, rampe de acces, scena pentru evenimente, gradina senzoriala de relaxare, punct de hidratare, locuri de joaca, ponton mobil pentru sarituri in apa, zona de stimulare auditiva, vizuala si tactila, alee senzoriala, atelier de olarit, spatiu pentru terapie canina cu ajutorul cainelui de terapie Sunny – certificat international, scaune mobile plutitoare pentru persoanele cu dizabilitati, vestiare, dusuri, toalete, cort de prim-ajutor etc.
Pana in prezent, initiatorii proiectului au reusit sa stranga donatii private in valoare de 35.000 euro. Donatiile pot fi facute pe platforma de donatii a Asociatiei “Salveaza o inima”, https://salveazaoinima.ro/campaigns/beach-happiness/.