Una dintre nevoile primordiale ale omului este nevoia de libertate. Libertatea inseamna posibilitatea de a actiona in mod constient dupa propria vointa sau dorinta, posibilitatea de a avea o opinie proprie si de a o exprima, posibilitatea de a alege. Din punct de vedere social, este de dorit ca libertatea personala sa intalneasca libertatea celor din jur, astfel incat sa n-o ingradeasca.
Omul se naste avand dreptul la libertate, iar institutiile europene si mondiale (precum C.E.D.O.) promoveaza si apara aceste drepturi si condamna statele care nu le respecta. Cu cat suntem mai constienti de acest drept, cu atat reactia este de mai mare amploare atunci cand ne simtim ingraditi, cand simtim ca ne este anulat acest drept firesc.
In opinia renumitului psiholog Laura Maria Cojocaru, cu cat ingradirea este simtita ca fiind mai puternica si mai de durata, cu atat dorinta de a “iesi” devine mai mare, iar tendinta de a ingradi libertatea celuilalt apare in mai toate relatiile vietii: copil-parinte, partener-partenera, prieten-prieten, sef-subaltern, s.a.m.d.
“In relatia copil-parinte apare adesea confuzia intre a educa si “a sti” ce este bine pentru copil. Sigur ca experienta de viata ne indreptateste sa cunoastem anumite lucruri, insa le cunoastem prin propria noastra perceptie si ca avand un anumit rol la momentul respectiv si in contextul respectiv. A avea experienta nu presupune a trasa copilului un drum cum credem noi ca parinti ca este bine ci a sustine un drum asa cum isi doreste copilul si astfel incat sa-i permita sa-si dezvolte cu adevarat capacitatiile native. A educa inseamna a sprijini, a iubi, a proteja, a invata oferind un exemplu pozitiv si coerent, pastrand concordanta vorbelor cu faptele, a incuraja asumarea responsabilitatii prin luarea propriilor decizii, a-l ajuta sa se descurce singur in viata atunci cand va fi nevoie”, declara psihologul Laura Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI).
Mai mult, potrivit specialistului, tendinta de a minimaliza sau chiar de a anula libertatea celuilalt, odata traita in copilarie in relatia cu parintii, ii face pe oameni sa o considere ca pe o actiune fireasca, ducand mai departe acest comportament in relatia de cuplu si nu numai.
“Deoarece nici gelozia si nici posesivitatea nu reprezinta masuri ale iubirii, in cuplu, a respecta libertatea celuilalt inseamna a-l iubi cu adevarat si totodata a sti ca celalalt te iubeste cu adevarat asa cum esti si pentru ceea ce esti. De cele mai multe ori, atunci cand partenerul/a intra intr-o alta relatie apare credinta ca gelozia voastra s-a dovedit a fi justificata. In realitate, tocmai gelozia a generat nevoia celuilalt de a-si recapata si afirma dreptul la libertate, nevoia celuilalt de a se regasi intr-o relatie cu cineva cu care poate fi el/ea insusi/insasi”, afirma psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru.
De ce apare posesivitatea si incercarea de limitare a libertatii celuilalt?
1. Lipsa de incredere in propria persoana
Persoanele care nu se cred suficient de bune, frumoase, inteligente, capabile etc., sunt predispuse la un comportament posesiv. “Cum ajung astfel de persoane sa aiba o incredere scazuta in propria persoana este un subiect destul de vast, insa acest proces incepe de cele mai multe ori chiar din perioada copilariei, in momentele in care copilului de atunci i-au fost subliniate mai degraba situatiile in care nu a facut ceva, decat sa-i fie evidentiate, apreciate si recunoscute partile bune si reusitele. Constientizand ca parerea celorlalti nu este intotdeauna cel mai bun instrument de masura al adevaratei voastre valori, puteti invata in timp sa va cresteti increderea in voi si sa renuntati la a mai cauta valorizarea personala prin ingradirea celorlalti. Mai ales ca acest gen de valorizare este unul iluzoriu”, explica psihologul.
2. Frica
Fie ca e vorba de maturizarea si detasarea fireasca a copilului fata de parinti, fie ca e vorba de “pierderea” unui partener, credinta falsa ca daca acea persoana iese din viata voastra, voi nu va mai puteti bucura de viata, sau poate de implinirea unor nevoi, unor dorinte, creeaza teama.
“Odata cu aparitia sentimentului proprietatii apare si frica, frica de a nu pierde lucrul respectiv care ne place foarte mult. Teama pentru ziua de maine determina oamenii sa se agate de cei din jur ajungand sa le anuleze libertatea. Facand acest lucru nu mai traiesc bucuria zilei prezente si reusesc sa aduca in viata lor exact lucrul care-i sperie cel mai mult, adica indepartarea persoanei iubite/simpatizate/dorite. Teama prezenta pentru o eventuala suferinta de maine determina de fapt persoana sa traiasca in prezent suferinta imaginara de care se teme”, este de parere psihologul Laura Maria Cojocaru.
3. Nevoi neimplinite
Fiecare persoana are nevoie de iubire, intelegere, apreciere, respect, recunoastere, comunicare. Cu cat aceste lucruri au lipsit in copilarie, cu atat nevoia este mai mare. Aceasta lipsa determina “agatarea” de cei din jur care sunt capabili sa implineasca aceste nevoi.
“Cu cat incercati sa posedati mai mult o alta persoana, cu atat mai mult ea va incerca sa devina mai independenta. Tentativa de posesiune nu poate aduce decat suferinta de ambele parti, deoarece anularea libertatii celuilalt nu reuseste intr-un final decat sa indeparteze persoana pe care o iubiti. A reduce o fiinta vie la statutul de obiect este un act impotriva firii. Lucrurile, obiectele pot fi posedate, fiintele nu pot fi posedate. Poti poseda un obiect, insa acel obiect nu te poate iubi! Posesivitatea transforma fiinta ingradita in sclav. Un sclav nu te poate iubi! Nu poti fi iubit decat de catre o persoana libera, careia alegi sa-i respecti libertatea si unicitatea. Viata nu poate fi posedata ci doar traita! O persoana nu poate fi posedata ci doar iubita! Cu o alta persoana putem trai doar o stare de comuniune si de impartasire cu aceasta a frumusetii din adancul fiintei noastre. Atunci cand fiecare dintre voi, in relatie, indiferent de genul relatiei, simte ca este inteles, apreciat, acceptat asa cum este, simte ca poate fi ceea ce este fara sa i se reproseze acest lucru, atunci sunteti pe drumul cel bun, atunci traiti cu adevarat iubirea”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI).
Laura-Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI) si presedinte si fondator al Asociatiei ”Generatia Iubire” este Psihoterapeut si Trainer in Programare Neuro-Lingvistica. A studiat natura mintii umane urmand 7 formari profesionale cu abordari diferite – psihoterapie integrativa, hipnoza clinica, relaxare si psihoterapie ericksoniana, psihoterapie de cuplu si familie, psihologie clinica, neuro-programare lingvistica, terapii florale Bach, consultant Panorama Sociala. De peste 8 ani ghideaza oamenii atat in sedinte individuale cat si de grup si organizeaza cursuri si traininguri in Romania, cu scopul de a-i face pe oameni sa-si acceseze si utilizeze la potential maxim resursele interioare.