Smartatletic, organizator al TriChallenge, cea mai mare competitie de triatlon din Sud-Estul Europei, anunta astazi ca 1.600 de sportivi din 16 tari s-au inscris la startul competitiei.
Probele se vor derula in perioada 14-16 septembrie, la Mamaia. TriChallenge reprezinta trei zile de festival multisportiv, care include, de acum, si proba de Aquatlon, precum si proba H3RO, pe distanta standard de half-triathlon.
„In 2008, eram circa 20-30 de persoane care participam la competitii de triatlon, cel mai mult prin strainatate, deoarece in tara nu aveam competitii si conditiile necesare. Atunci, am pornit, in Mamaia, organizarea unei competitii cu standarde mai ridicate, pentru acea vreme. Acest proiect s-a transformat intr-o calatorie frumoasa, din care s-a nascut un sport nou si o comunitate extraordinara. Acum, la 10 ani de cand am pornit acest proiect, cu sprijinul Municipiului Constanta, reusim sa atragem in Romania, la editia aniversara, sportivi din toate colturile lumii si sa aducem un capital pozitiv de imagine atat tarii, cat si Municipiului Constanta”, declara Vlad Stoica, Presedinte, smartatletic.
Mai mult, in premiera, in cadrul competitiei, se vor desfasura trei campionate nationale: Campionatul National pe distanta half-triathlon, Campionatul National de Sprint si Campionatul National de Aquatlon. In plus, TriChallenge va eprezenta o etapa premium, in cadrul Cupei Romaniei Bittnet RTS.
In cadrul acestei editii, probele TriKids Duatlon si Crosul de 5km vor fi gratuite pentru constanteni, inclusiv pentru cei de varste fragede.
Informatii complete despre conditiile de participare si traseul probei TriKids sunt disponibile pe pagina http://trichallenge.ro/trikids/info/probe/.
Pana in prezent, TriChallenge Mamaia a fost si gazda a doua cupe Europene, ajungand astfel pe harta europeana a competitiilor majore de triatlon.
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe site-ul www.trichallenge.ro si pe pagina de Facebook a competitiei, www.facebook.com/TriathlonChallenge.
TriChallenge este un eveniment organizat de catre Smartatletic, finantat de Primaria Constanta.