Maratonul Nisipului, unul dintre primele maratoane din Europa care se desfasoara integral pe nisip, va avea loc duminica, 25 martie 2018, in statiunea Mamaia. Pana la ora actuala, peste 1.000 de sportivi din Romania si din alte tari s-au inscris la inedita cursa de la malul Marii Negre si alte cateva sute de constanteni si-au anuntat deja prezenta pentru a-si sustine favoritii.
La start vor fi prezenti si sportivi din Republica Moldova, Suedia, Indonezia, Rusia, Franta, Italia, Statele Unite etc. Evenimentul sportiv international, ajuns la a cincia editie, este organizat de Asociatia Sportiva “SanaSport” si Radio Constanta, in parteneriat cu Directia Judeteana de Sport si Tineret Constanta, Primaria Constanta si Administratia Bazinala de Apa Dobrogea Litoral. Maratonul Nisipului se adreseaza atat alergatorilor amatori, cat si sportivilor de performanta, si contine patru probe competitive (maraton, semimaraton, cursa de 10km XS SPORTS NUTRITION si cursa populara 5 km), precum si crosul Family Run (aproximativ 1km) – care are menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atat pe parinti, cat mai ales pe copiii acestora.
Crosul Family Run: Familiile alearga pentru salvarea copiilor nascuti prematur
Si la aceasta editie, parintii impreuna cu micutii lor vor alerga la crosul Family Run, iar toate sumele obtine din vanzarea biletelor si din donatii sau sponsorizari vor fi directionate pentru reconstructia si modernizarea Sectiei de Terapie Intensiva Nou Nascuti si a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Constanta. Prin proiectul social initiat de catre Asociatia “Daruieste Aripi”, comunitatea sportiva “Sansport” va lupta, la fel ca in anii precedenti, pentru scaderea ratei mortalitatii infantile neonatale, care a atins cote alarmante in Constanta.
Pana la finele anului 2017, santierul de terapie intensiva a insemnat, in cifre: 891 ore de munca, 8000 saci de moloz, 30 transporturi de deseuri, 2000 saci de mortar, 9600 caramizi, 4500 kg profile metalice, multa satisfactie pentru toti voluntarii care au sprijinit proiectul si mii de zambete pe chipurile noilor parinti.
“Datorita frumoasei comunitati pe care am construit-o in acesti ani, se observa deja progresele la modernizarea Sectia de Terapie Intensiva Nou Nascuti si a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Constanta, iar acest lucru nu poate decat sa ne bucure. Pentru ca ne place sa trecem linia de finish impreuna, ca o familie, am continuat si in acest an sa sustinem reconstructia sectiei de nou-nascuti, proiect derulat de catre Asociatia Daruieste Aripi, care se va finaliza in acest an. Prin evenimentul nostru, ne dorim sa aratam lumii intregi ca alergare este mai mult decat un sport individual. In fapt, este un sport de echipa, de familie. Si cum familia inseamna grija fata de aproapele nostru, vrem sa directionam toata atentia catre cei care au mai mare nevoie de ajutor”, declara presedintele Asociatiei Sportive SanaSport, Daniel Antonaru.
Premii in valoare de 45.000 de lei
Sponsorii evenimentului au pregatit premii in valoare totala de 45.000 de lei, dintre care 11.300 lei sunt premiile in bani acordati primilor clasati la fiecare cursa.. De asemenea, premiati vor fi maratonistii care vor reusi sa doboare recordurile cursei la proba de 42 km, stabilite acum 3 ani de alergatorul din Republica Moldova, Ghenadie Timbalist (2 ore, 36 minute si 2 secunde) si de romanca Nicoleta Ciortan (3 ore, 17 minute si 18 secunde). Sponsorii au pregatit si premii in produse, articole sportive sau vouchere de cumparaturi care vor fi acordate castigatorilor pe categorii de varsta.
Sarbatorim Centenarul Marii Uniri in … alergare
Cei prezenti la startul cursei vor purta un tricou cu insemnele tricolorului, pentru a celebra 100 de ani de la Marea Unire. Prin acest gest, sportivii isi doresc sa transmita romanilor de pretutindeni un mesaj de unitate, compasiune si iubire. Mai mult decat atat, la competitia sportiva s-au inscris deja un grup semnificativ de sportivi din Republica Moldova, care isi doresc sa sarbatoreasca, prin alergare, alaturi de fratii lor din Romania si sa sublinieze legaturile puternice care au ramas intre cele doua tari dupa un secol de la Marea Unire.
Ridicarea kit-urilor de concurs si incheierea perioadei de inscriere
Participantii sunt asteptati sa ridice kit-urile de concurs din centru comercial Vivo! Constanta (zona de food court), bd. Aurel Vlaicu nr. 220, in zilele de vineri (23 martie) si sambata (24 martie), in intervalul orar 10.00-21.00. Inscrierile la Maratonul Nisipului 2018 se pot face pe www.maratonulnisipului.ro.
Sponsori si parteneri
- Parteneri institutionali: Primaria Constanta, Radio Vacanta, Radio Constanta, Directia Judeteana de Sport si Tineret Constanta, Administratia Bazinala de Apa Dobrogea Litoral, Gruparea de Jandarmi Mobila “Tomis” Constanta,
- Sponsor oficial: Roxtec
- Sponsori principali: XS Sports Nutrition, Autokarma
- Sponsor tehnic: Belloto
- Sponsori: Castrol, Cardinal Motors, Cora, Dorna, Vivo!Constanta, Cris-Tim, Crama Darie, Restaurant Harlequin, HashTagMedia, Gourmet Gift, Medical On Group Constanta, Adora Studio, Dina Mariage, Techir, Decathlon, Zip Escort,
- Parteneri: Bucharest Running Club, Asociatia Culturala Tomis, Ro Club Maraton
Asociatia Sportiva SanaSport este o organizatie non-guvernamentala, infiintata in 2013, care are ca obiective majore promovarea importantei sportului pentru societate si imbunatatirea conditiei fizice si a starii de sanatate in randul locuitorilor din municipiul Constanta. SanaSport organizeaza in fiecare duminica, incepand cu ora 9.00, alergari de anduranta pe nisip, punctul de intalnire fiind parcarea de la Aqua Magic din statiunea Mamaia. Pana in prezent peste 2000 de iubitori ai sportului au raspuns invitatiei membrilor SanaSport si au rezonat cu motto-ul Asociatiei: “Inceteaza sa mai fabrici scuze, alearga pur si simplu!”. Pentru proiectele sale social-sportive, Asociatia “Sanasport” a fost nominalizata la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanta” (sectiunea Sport), editiile 2016 si 2017.