O interventie psihoterapeutica este un demers in cadrul caruia o persoana ia decizia sa inceapa un proces de autocunoastere, care-i permite sa gaseasca cele mai bune solutii pentru a-si readuce starea de bine in propria viata si in care invata cum sa faca permanente aceste schimbari.

Psihologul Laura Maria Cojocaru afirma ca, in acest proces, sunt implicati mai multi factori, precum: dorinta sau nevoia de schimbare, gradul de implicare personala, timpul, ritmul propriu si, nu in ultimul rand, suportul familial.“Uneori, desi ar putea fi greu de crezut sau de acceptat, membrii familiei pot avea o atitudine de sabotare inconstienta a procesului terapeutic inceput de persoana respectiva. Implicarea emotionala a clientului fata de membrii familiei, partener, chiar prieteni si alte persoane apropiate, poate face ca parerile acestora sa conteze uneori in detrimentul acestuia”, explica psihoterapeutul.

Psihologul Laura Maria Cojocaru

8 motive prin care familia sau prietenii ne influenteaza negativ procesul terapeutic

Psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI), afirma ca, in decursul carierei sale, a identificat cel putin 8 elemente care pot influenta negativ sedintele de psihoterapie, de cele mai multe ori fiind parte din atitudinile sau comportamentele celor dragi noua.

1. Nerabdarea

Membrii familiei pot fi uneori nerabdatori sa vada o schimbare majora inca de la primele sedinte terapeutice. “Apar intr-adevar adesea rezultate inca de la primele sedinte, insa asta arata faptul ca suntem pe drumul cel bun si nu faptul ca un mod de a gandi sau a trai invatat in ani de zile, se poate schimba peste noapte. Nu putem confunda o fiinta umana cu un robot pe care-l setezi sa execute o comanda diferita doar apasand pe un buton. Fiecare persoana este unica si are timpul ei, ritmul ei si modul ei propriu de a se dezvolta”, declara psihologul Laura Maria Cojocaru.

2. Neacceptarea procesului terapeutic

“Rational, familia intelege ca procesul terapeutic necesita anumite premise ca: timp acordat, un grad de interiorizare si o necesitate a clientului de a ramane o perioada el cu el insusi, o perioada de exersare a modului de gandire si actiune sau a comportamentului nou dobandit pentru fixarea acestuia, cat si o atmosfera care favorizeaza atat exersarea cat si mentinerea acestui nou mod de a trai. Emotional insa, este posibil ca familia sa nu fie atat de pregatita sa accepte aceste lucruri si reactioneaza in diverse moduri asupra persoanei care vine la psihoterapie”, mentioneaza psihoterapeutul.

3. Teama de schimbare

Atunci cand cel de langa noi se schimba, si ceva din relatia noastra cu el se schimba. Acest fapt poate fi privit ca o amenintare. “Este vorba aici de teama de necunoscut care creeaza adesea un lung sir de ganduri: “daca se schimba, ma va mai iubi?”, “daca se schimba, va mai ramane langa mine?”, “daca se schimba, eu ma voi simti bine cu aceasta schimbare?” s.a. In avalansa acestor ganduri, cei de acasa “uita” faptul ca partenerul, copilul sau ruda lor este acolo pentru o schimbare pe care, de cele mai multe ori tocmai ei au cerut-o in mod direct sau indirect”, explica Laura Maria Cojocaru.

4. Asteptari nerealiste in privinta schimbarii

“Nemultumirea ca schimbarea este alta decat isi doresc sau cred ei. Uneori cei de acasa cred ca stiu ce este cel mai bine pentru celalalt. A crede ca stim acest lucru este o iluzie. Uneori chiar si noua insine ne este greu sa stim pe moment ce este cel mai bine pentru noi, deci cum ar putea sa stie altcineva, oricat de bine intentionat ar fi? Acest mod de a gandi este o distorsiune cognitiva (inferenta) care indeparteaza persoana de starea de bine”, considera psihoterapeutul.

5. Renuntarea la avantajele “bolii”

Pe parcursul unei psihoterapii, clientul isi regaseste echilibrul interior, bucuria de a trai, isi recapata independenta personala si invata cum sa traiasca in acest mod. Obtinerea independentei de catre cel aflat in terapie este vazuta uneori ca un lucru negativ de catre parinti, partener sau rude. Exista unele “beneficii” in starea emotionala neplacuta atat din punct de vedere al clientului, cat si din punct de vedere al celor din jurul sau. Parintii, partenerul si rudele, in acest context tensionat unde exista o “problema”, se simt utili, importanti, simt ca este nevoie de ei si chiar se pot simti mai aproape unul de celalalt. Pentru ca de fapt simptomul celui care vine la terapie apare de cele mai multe ori tocmai cu intentia subconstienta de a uni, de a repara o stare tensionata din familie.

“Atunci cand clientul isi recapata independenta de a gandi, exprima, comunica, relationa, actiona, cei apropiati lui se pot simti dati deoparte pentru ca s-au obisnuit sa aiba grija de cineva. Ganditi-va de fapt ce va doriti cu adevarat: sa aveti langa voi o persoana de care sa aveti grija mereu pentru a va simti utili sau o persoana sanatoasa alaturi de care va puteti bucura de partile frumoase ale vietii?”, declara specialistul.

6. Neintelegerea necesitatii participarii la terapie
Atunci cand vorbim despre o psihoterapie cu un copil, vorbim despre o psihoterapie de familie, deoarece, ne place sau nu, copilul (chiar daca este minor sau major) este rezultatul nostru, al parintilor, al conceptiilor si valorilor personale, al reactiilor noastre, este rezultatul exemplului dat, al modului in care alegem sa ne exprimam iubirea, aprecierea, atentia si protectia necesare copilului.

“In cazul minorilor este necesara participarea parintilor la procesul terapeutic, pentru a putea intelege simptomul copilului, de ce a aparut, cum pot ei contribui la restabilirea starii de bine a copilului si a familiei, cat si in ce mod depinde de ei sa mentina aceasta schimbare. Intr-o terapie a unui adult, atunci cand este vorba despre un dezechilibru perceput in viata de cuplu, este important sa intelegem ca a fi in cuplu inseamna a fi in doi. Ambii parteneri au o contributie la tot ceea ce se intampla in cadrul relatiei. Apare astfel in terapia de familie si in cea de cuplu, necesitatea schimbarii personale, a sustinerii celui implicat in terapie, a incurajarii schimbarii survenite, a mentinerii schimbarii printr-o atitudine suportiva in masura in care aceste lucruri depind de ceilalti membrii ai familiei”, explica Laura Maria Cojocaru.

7. Mentinerea contextului care a declasat, amplificat, mentinut simptomul la client

In anumite situatii se impune o schimbare si la alt nivel decat cel emotional, o schimbare de cadru, persoane, locuinta, relatii, etc, pentru a crea sentimentul de incredere, siguranta emotionala si uneori chiar fizica.

8. Ascunderea adevarului

“Uneori, cei apropiati persoanei aflate intr-un proces terapeutic, considera ca a nu-i spune anumite lucruri constiuie o forma de protectie pentru persoana respectiva. Uneori, da, poate fi adevarat pentru o perioada de timp, insa asta nu inseamna ca persoana respectiva nu intelege ca i se ascunde ceva si apare riscul sa-si imagineze ceva mai mult decat este si sa mentina starile emotionale neplacute. Nu uitati ca a ascunde este de fapt o forma subtila de minciuna si nimanui nu-i place sa fie mintit mai ales de catre persoanele la care tine. Amintiti-va ca suportul vostru conteaza! Incepeti prin a fi voi parte din schimbarea pe care o doriti la celalalt! Iubirea inseamna sa-l lasam pe celalalt sa fie fericit asa cum are el nevoie si nu cum credem noi”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Laura-Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI) si presedinte si fondator al Asociatiei ”Generatia Iubire” este Psihoterapeut si Trainer in Programare Neuro-Lingvistica. A studiat natura mintii umane urmand 7 formari profesionale cu abordari diferite – psihoterapie integrativa, hipnoza clinica, relaxare si psihoterapie ericksoniana, psihoterapie de cuplu si familie, psihologie clinica, neuro-programare lingvistica, terapii florale Bach, consultant Panorama Sociala. De peste 8 ani ghideaza oamenii atat in sedinte individuale cat si de grup si organizeaza cursuri si traininguri in Romania, cu scopul de a-i face pe oameni sa-si acceseze si utilizeze la potential maxim resursele interioare.