Relationarea este unul dintre cele mai importante lucruri care ne definesc ca fiinte umane, fie ca vorbim de relatia de cuplu, de familie, de prietenie, de serviciu sau de orice alt gen de relatie. Desigur ca putem trai si singuri, doar ca menirea noastra este una sociala, relationala, suntem genetic construiti pentru interactiune sociala.
In opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, cea mai mare parte a vietii noastre necesita relationare, iar deprinderile noastre de relationare se formeaza in primul rand in cadrul familiei. “Fiecare familie isi directioneaza membrii in conformitate cu preferintele lor individuale, propriile credinte si valori morale, spre roluri pe care trebuie sa le joace si mai ales cum sa le joace. Acestea devin legi dupa care ne ghidam modul nostru de a intra in relatii. In functie de aceste legi, mai mult sau mai putin potrivite pentru fiinta noastra si pentru nevoile noastre, declaram ca suntem sau nu multumiti de ceea ce traim”, explica specialistul.
Mai mult decat atat, ceea ce preluam de la familie si de la cei din jurul nostru, nu este in esenta nici bun, nici rau, doar felul in care alegem sa le utilizam este bun sau rau. Diferenta o face capacitatea de a alege acele lucruri care se potrivesc cu fiinta noastra si cu contextul in care ne aflam in acel moment, fara ca alegerea noastra sa lezeze nici pe cei din jur, nici propria persoana. In majoritatea cazurilor, relationarea este una reactiva si nu proactiva, deoarece cea mai mare parte a relationarii depinde de felul in care suntem tratati.
![](https://pluscommunication.eu/wp-content/uploads/2017/01/Laura-Cojocaru.jpg)
Ce simti atunci cand apar dificultati de relationare?
“Atunci cand intampini probleme de comunicare si de relationare, de cele mai multe ori simti lipsa de intelegere, lipsa de incredere in tine sau in ceilalti, lipsa unei deschideri si comunicari reale, lipsa sentimentului ca esti apreciat, inteles, respectat, iubit, lipsa de libertate, egalitate, corectitudine, sentimentul ca dai mai mult decat primesti. Atunci cand actionam in cadrul unui model existential, este bine sa ne asumam responsabilitatea pentru comportamentul respectiv si deasemenea pentru raspunsul nostru la comportamentul celorlalti. Atunci cand viata noastra interioara este independenta de felul in care se comporta ceilalti, suntem liberi, liberi sa fim noi insine, deci impliniti”, declara psihologul Laura Maria Cojocaru.
De teama singuratatii, de multe ori ne mintim ca ne e bine intr-o relatie toxica
O relatie care ne implineste este aceea care ne ofera ocazia de a ne extinde abilitatile noastre ca persoane. In realitate, exista multe situatii in care ramanem intr-o relatie in care jucam rolul unei persoane diferite, de teama sa nu ramanem singuri. “Poate ar fi bine sa te intrebi ce anume te face sa ramai acolo desi stii ca te minti si pe tine insuti/insati si pe cel/cea de langa tine. Poate ar fi bine sa te intrebi cat timp iti propui sa mai ramai acolo si, daca totusi alegi sa ramai, cum iti poti imbunatati in aceasta relatie calitatea de a fi tu insuti/insati, de a-ti implini propriile nevoi, de a te dezvolta si evolua pe toate planurile vietii tale?”, afirma psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru.
Ce este pana la urma o relatie implinita?
Chiar daca perfectiunea este o utopie, putem vorbi totusi de relatii optime sau chiar relatii implinite. Acestea scot in evidenta echilibrul intre valorile, nevoile si dorintele noastre si alte partenerului nostru, chiar daca sistemele de valori sunt diferite. “In situatia in care se gaseste echilibru intr-un sistem imperfect, si aici ma refer la sistemele diferite de raportare ale celor doi implicati intr-o relati, atunci asteptarile si inevitabil dezamagirile devin inutile si ne castigam libertatea de a accepta de convietuim in armonie. De aceea, este bine ca in relatiile in care intram sa incercam sa ne stabilim niste granite, atat personale cat si ale relatiei in sine, sa stabilim cat ne implicam in viata si trairile altora si cat ii lasam pe ceilalti sa se implice in viata si trairile noastre”, mentioneaza specialistul in relatii de cuplu.
Pentru ca suntem diferiti, avem nevoi diferite si modalitati diferite de a le implini, doar noi stim cu adevarat care este binele nostru, indiferent de ceea ce cred ceilalti in privinta asta. Poti alege sa traiesti permanent sub influenta celor din jur, plecandu-te ca o frunza in vant de la o clipa la alta in fata parerilor lor, traind astfel viata altora sau poti face o schimbare si poti incepe sa-ti traiesti propria viata cu cine, cum, cand si unde vrei tu si nu ceilalti.
“Relationare nu inseamna sa renunti la fericirea ta “de gura lumii”, ci sa poti sa impartasesti cu cei din jur propria ta implinire si bucurie, sa diferentiezi drepturile si necesitatile proprii de drepturile si necesitatile celorlalti. Intr-o relatie este important sa-ti amintesti sa te intrebi: “Cat de important este celalalt/a in viata mea?”, “Cat de important/a sunt eu in viata mea?”, “Cat imi permit sa fiu eu insumi/insami si cat ii permit celuilalt sa fie el/ea insusi/insasi?” si sa echilibrezi aceste lucruri pentru a simti multumire si implinire in viata ta”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.
Laura-Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI) si presedinte si fondator al Asociatiei ”Generatia Iubire” este Psihoterapeut si Trainer in Programare Neuro-Lingvistica. A studiat natura mintii umane urmand 7 formari profesionale cu abordari diferite – psihoterapie integrativa, hipnoza clinica, relaxare si psihoterapie ericksoniana, psihoterapie de cuplu si familie, psihologie clinica, neuro-programare lingvistica, terapii florale Bach, consultant Panorama Sociala. De peste 8 ani ghideaza oamenii atat in sedinte individuale cat si de grup si organizeaza cursuri si traininguri in Romania, cu scopul de a-i face pe oameni sa-si acceseze si utilizeze la potential maxim resursele interioare.