De cele mai multe ori, sinuciderea unei persoane, mai mult sau mai putin apropiate, vine cu suferinta ca persoana nu mai este si nu mai putem impartasi cu ea experiente si trairi, vine cu sentimente de neputinta, de vinovatie, de furie, dezamagire, chiar cu sentimentul de a fi tradat. De cele mai multe ori, ne putem intreba daca e vina noastra pentru decizia lor, daca puteam face ceva anume pentru a preveni.

Alteori, putem ramane timp indelungat in starea de furie indreptata impotriva persoanei care a recurs la acest gest din cauza sentimentelor de tradare, parasire ori renuntare sau furie indreptata impotriva propriei persoane din cauza sentimentului de neputinta; sentimente firesti de altfel, pentru procesul de doliu. In acelasi timp, ne putem gandi ca aceste persoane merita cumva sa „beneficieze” de emotiile simtite de noi, cei ramasi in urma lor, ca merita mila noastra, intelegerea si acceptarea noastra si, mai ales alegerea de ne auto-invinovati.

In opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI), in cazul sinuciderii copiilor si adolescentilor, responsabilitatea le revine in mare parte adultilor din jurul lor, deoarece acestia nu au inca bine formate modele de viata si inca nu este bine definitivata dezvoltarea lor psiho-emotionala. Insa, in cazul adultilor, situatia este diferita deoarece, indiferent cat de defectuoase ar fi modelele de viata, adultii au responsabilitate 100% pentru deciziile lor.

Psihologul Laura Maria Cojocaru

Ce dovedeste de fapt actul sinucigas?

  1. Egocentrism. “Persoana considera ca Universul, lumea, Dumnezeu etc. (depinde de convingeri) ar trebui sa se invarta in jurul ei, sa-i faca viata exact asa cum isi doreste, sa-i elimine toate greutatile, sa-i netezeasca drumul. Considera ca lucrurile bune i se cuvin cu minim de efort sau chiar fara efort din partea ei”, explica psihologul Laura Maria Cojocaru.
  2. Egoism. “Persoana considera ca Universul, cei din jur, Dumnezeu etc. ar trebui sa se ocupe doar de rezolvarea problemelor ei personale, ignorand faptul ca toti avem uneori nevoie de ajutor si tuturor ne este greu sau foarte greu in anumite momente, dar alegem sa cautam solutii si sa mergem inainte”, spune specialistul.
  3. Lene. Persoana prefera mai bine sa se planga si sa renunte, decat sa-si asume investitia de timp/rabdare, energie si resurse necesare recapatarii starii de bine si atingerii obiectivelor.
  4. Lipsa de responsabilitate. “Indiferent de cat am inteles pana in acest secol rostul vietii, studiind stiintific mersul lucrurilor, stim ca exista in univers o ritmicitate si o organizare matematica perfect echilibrate care arata, cel putin teoretic, ca lumea are un sens, deci viata are un sens. A decide sa ingnori sensul vietii si rolul tau in mersul lucrurilor presupune lipsa de responsabilitate fata de univers, fata de cei dragi si ignorarea darului vietii”, afirma psihologul Laura Maria Cojocaru.
  5. Rautate. “Sa stii cata suferinta poti lasa in urma si sa alegi sa nu-ti pese, este un act de rautate. Sa vrei sa te razbuni pe cei din jur provocandu-le sentimente de vinovatie, este un act de rautate. Chiar daca tu consideri ca nu-i pasa nimanui de tine, sa alegi sa ignori darul vietii si responsabilitatea pe care o comporta locul tau in univers, este un act de rautate”, explica psihologul.

Ce putem face pentru a preveni acest gest la o persoana apropiata?

“Cand vedem ca o persoana apropiata are ganduri sinucigase, ne asiguram ca am dus-o la un psihoterapeut, care la randul lui o va ajuta sa-si modifice modul de gandire si reactie comportamentala. De asemenea, trebuie ghidat si catre un psihiatru, pentru a primi sprijin chimic pentru organismul care este in deficit de serotonina, endorfine etc. (hormonii “fericirii”, ai starii de bine). In acelasi timp, ne asiguram ca urmeaza in mod real si constant indicatiile terapeutice primite”, este de parere psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum trecem peste actul sinucigas al unei persoane apropiate?

“Cu toate ca este un sentiment de nedescris sa vezi ca o persoana draga a decis sa isi ia viata, trebuie sa invatam sa acceptam faptul ca persoana a luat o decizie pentru viata ei si ca are dreptul sa faca ce considera, indiferent de dorinta noastra. In acelasi timp, trebuie sa invatam sa acceptam faptul ca persoana nu a fost dispusa sa investeasca in starea ei de bine, nu a fost dispusa sa inteleaga ca nu este buricul universului, nu a fost dispusa sa-i pese suficient de cei din jur sau de rolul ei in univers. Oricat de mult ar durea aceste aspecte, este important sa invatam sa le acceptam si, cumva, sa-i respectam dorinta, chiar daca este una egoista. In plus, este important sa invatam sa abordam noi viata intr-un mod care sa fie un exemplu bun pentru cei din jur”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI) si presedinte si fondator al Asociatiei ”Generatia Iubire” este Psihoterapeut si Trainer in Programare Neuro-Lingvistica. A studiat natura mintii umane urmand 7 formari profesionale cu abordari diferite – psihoterapie integrativa, hipnoza clinica, relaxare si psihoterapie ericksoniana, psihoterapie de cuplu si familie, psihologie clinica, neuro-programare lingvistica, terapii florale Bach, consultant Panorama Sociala. De peste 8 ani ghideaza oamenii atat in sedinte individuale cat si de grup si organizeaza cursuri si traininguri in Romania, cu scopul de a-i face pe oameni sa-si acceseze si utilizeze la potential maxim resursele interioare.