Dragii nostri, ne tresalta inima de bucurie sa venim catre dvs. cu noi vesti bune despre situatia de sanatate a copiilor pentru care dvs. ati donat.

DARIA DIMA. Dupa interventia chirurgicala avuta la Brain Institute din cadrul Spitalului Monza si in urma biopsiei efectuate, fetitei i s-a recomandat sa faca sedinte de chimioterapie. In momentul de fata, Daria se afla la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca si timp de 2 ani va urma tratamentul cu citostatice pentru a nu recidiva tumora. Asociatia „Salveaza o inima” ii va asigura transportul si cheltuielile necesare pentru a duce la bun sfarsit aceasta lupta.

DRAGOS SABOU. Baietelul se afla, in momentul de fata, sub tratament, urmand ca in viitorul apropiat sa mearga in Belgia pentru interventia chirurgicala pe cord.

ANDREI RINDER. In prezent, copilului i se administreaza, pe cale orala, ciclofosfamida – un citostatic, pentru a tine sub control o posibila dezvoltare a celulelor canceroase. Starea lui este relativ buna, iar analizele sunt aproximativ in limitele normale. Asteptam in continuare transplantul.

TEODORA IOANA. Starea de sanatate a Teodorei este tinuta sub control, merge zilnic in Ambulatoriu, unde i se face chimioterapia si restul de tratament, iar Asociatia „Salveaza o inima” se lupta sa ii asigure lunar cheltuielile pentru cazare si mancare, in lupta sa cu cancerul.

MARIA IVASCU. Dupa o operatie de 3 ore si jumatate, medicii italieni au reusit sa ii refaca tranzitul intestinal. Fetita a scapat de sonda nazo-gastrica, a inceput sa manance laptic pe gurita si, cel mai important, a inceput sa aiba scaune ca un copil normal.

ALICIA CATALINA LUCA. Va fi operata pe data de 14 aprilie 2016 pentru a i se introduce al doilea implant cohlear, care ii va asigura auzul ca la un copil normal. Aparatele pentru ambele urechi au fost alocate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, iar Asociatia „Salveaza o inima” i-a pus la dispozitie consumabilele pentru a putea intretine implantul cohlear pentru o perioada lunga de timp.

MARIA FRANGA. Campania de strangere de fonduri prin SMS continua pana la data de 15 aprilie, Asociatia „Salveaza o inima” reusind sa stranga, pana in prezent, fonduri de 8.500 de Euro dintr-un total de 45.000 de Euro. Puteti trimite SMS de 2 Euro, cu textul „Maria”, la numarul 8832. Fetita este programata in luna august pentru a fi operata in Thailanda.

BOLAT ERSIN. Lupta noastra continua pentru Bolat Ersin din Constanta  si ne mai desparte suma de 1.374 de Euro pentru a putea achizitiona dispozitivul cu vesta, care ii va prelungi viata.

PROIECTUL INTERNATIONAL „SAVE A HEART”. In luna aceasta, avem programati la Spitalul Monza din Bucuresti 4 copii cu malformatii grave ale inimii, care vor fi operati de doctorul Mircea Cotul si doamna dr. anestezist Antonela Muresan. Operatiile vor fi sustinute financiar din fondurile proiectului international „Save a Heart”, derulat anul trecut de Asociatia „Salveaza o inima”, in parteneriat cu Fundatia Trafigura si Plus Communication.

PARTENERIAT. Asociatia „Salveaza o inima” are un ambasador puternic din randul mediului de afaceri, pe Lorand Soares-Szasz. Lorand este, la ora actuala, cel mai cunoscut speaker din Romania.

INOVATIE. In urma mai multor studii realizate si in urma mai multor solicitari venite din partea dvs., Asociatia „Salveaza o inima” a lansat doua aplicatii pentru smartphone. Pentru Iphone, aplicatia poate fi descarcata de aici – https://itunes.apple.com/us/app/salveaza-o-inima/id1096080485?ls=1&mt=8, iar pentru sistemul de operare Android – https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.salveazaoinima

Cu deosebit respect,

Dr. Tanase Tasente, directorul general al Plus Communication

Vlad Placinta, presedintele Asociatiei „Salveaza o inima”